AZIR

Asociatia Ziaristilor Independenti din Romania

Nu loviți jurnaliștii!

Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR)– secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ) cu sediul la Bruxelles, atrage atenția autorităților implicate în restricționarea protestelor împotriva guvernării actuale, Jandarmerie, Poliție și alte forțe, să respecte dreptul jurnaliștilor de a asigura informarea completă a publicului.

Agresarea, evacuarea sau reținerea jurnaliștilor în exercițiul funcțiunii încalcă drepturi constituționale înscrise în art.30 și 31, precum și numeroase prevederi ale legislației și reglementelor europene privitoare la libertatea presei.

Condamnăm agresarea jurnalistului Robert Mihăilescu de la Hotnewsîn timpul amplului protest al diasporei din 10 august 2018, ziarist care, deși s-a legitimat, a fost lovit de jandarmi, iar telefonul i-a fost zdrobit. Acesta a depus plângere la poliție.

De asemenea, considerăm inadmisibilă rănirea cameramanului ORF, precum și îmbrâncirea corespondentului aceluiași post de televiziune austriac, Ernst Gelegs. Atât cancelarul Sebastian Kurz, cât și Clubul de Presă al Austriei au transmis autorităților române mesaje critice, care arată o față deteriorată a României în Europa.

Jurnaliști AZIR

CITIM PE SITE-UL Revistei 22, următorul articol, semnat de Brîndușa ARMANCA, membră a Consiliului Director AZIR:

 

Mahalaua din vârful TVR

 

Comunicat AZIR

 

COMUNICAT AZIR

Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR) – secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ) cu sediul la Bruxelles – se solidarizează cu jurnaliștii din Societatea Română de Televiziune care au protestat față de modul în care actualul Președinte Director General, Doina Gradea, înțelege să îndeplinească misiunea publică a instituției pe care o conduce, să respecte statutul și drepturile jurnalistului din TVR și să coordoneze relația cu subordonații. Tonul și vocabularul profund jignitoare cu care doamna PDG Doina Gradea le-a vorbit jurnaliștilor de la Direcția Știri sunt incalificabile. În egală măsură sunt de neadmis poziția și exprimarea domnului Eduard Dârvariu, Director TVR 1.

AZIR consideră imperioasă demisia Doinei Gradea care nu mai poate exercita autoritatea unui conducător de instituție media publică.

Luni, 14 mai a.c., AZIR a organizat o dezbatere cu tema „Statutul și misiunea Radio-ului și Televiziunii publice. Independența jurnalistului – realitate sau ficțiune? Autoritatea codului deontologic”, moderată echilibrat și substanțial de prof. univ. de. Ion Bogdan Lefter. În cadrul acestei dezbateri a fost prezentată următoarea poziție a jurnaliștilor din TVR:

« O înregistrare făcută publică de colegul nostru Dragoș Pătraru, chiar de Ziua Mondială a Libertății Presei, a creat un adevărat șoc și ridică multe semne de întrebare despre capacitatea doamnei Doina Gradea de a conduce un serviciu public de televiziune. Este vorba, pe de o parte, despre limbajul suburban și grotesc pe care Doina Gradea îl folosește referindu-se la jurnaliștii din TVR. Pe de altă parte, însă, este vorba, în mod fundamental, despre concepția pe care actualul PDG o are despre misiunea jurnaliștilor și a realizatorilor din TVR. Aceștia ar trebui, în viziunea Doinei Gradea, să renunțe la standardele impuse de statutul lor – statut ce presupune livrarea de informații reale, corecte, obiective (obținute prin mijloace bine cunoscute, inclusiv prin întrebări insistente adresate politicienilor) – doar pentru a nu-i supăra pe guvernanți.

Doamna Gradea desconsideră activitatea onestă a jurnaliștilor de la Știrile TVR despre care spune că sunt „hateri de profesie” pentru că i-au criticat de-a lungul timpului pe cei aflați la putere, fie ei de la PNL, PD sau PSD și au încercat să țină mereu distanța față de putere. Acum, însă, acești jurnaliști par mai proști ca oricând, pentru că banii ar veni de la PSD, spune doamna Gradea. În realitate, în acest moment, SRTV este finanțată de la bugetul de stat, deci din banii plătitorilor de taxe. Așadar, este o crasă manipulare afirmația că banii alocați TVR vin din altă parte decât din banii cetățenilor, pe care Guvernul și Parlamentul doar îi direcționează.

Mai presus de orice este, însă, respectul față de profesiunea de jurnalist și față de publicul telespectator care se așteaptă să lucrăm în interesul public, iar nu în interesul vreunei puteri politice trecătoare. În acest context, sunt inadmisibile și de neconceput formulările actualului PDG referitoare la jurnaliștii de la Știri: „Deci, ce merită ăștia? Pumni în gură! Pumni în gură!…Ăștia trebuie tăiați. Pusă Poliția pe ei”.

Înregistrarea lui Dragoș Pătraru vine pe fondul unei puternice decredibilizări a TVR și a unei dramatice scăderi de audiență, accentuate în ultima jumătate de an, de când doamna Gradea conduce practic instituția. Una dintre cauzele majore ale deteriorării imaginii TVR este emisiunea România 9, program ce a stârnit un val de reacții critice, mai ales din pricina ediției coordonate cu televiziuni de știri arondate Puterii care au difuzat simultan un interviu cu inculpatul fugar Sebastian Ghiță. Concluziile Comisiei de Etică a TVR, care a analizat emisiunea și a avut un punct de vedere extrem de critic, au rămas fără răspuns din partea conducerii TVR. Recidiva a venit repede: realizatorul emisiunii l-a numit „comunist fleșcăit” pe omul de cultură centenar, Mihai Șora.

Nivelul și calitatea multor producții sunt tot mai slabe. În loc să-și respecte misiunea de televiziune publică, TVR a împrumutat tematica și stilul posturilor comerciale, abordând – fără niciun succes la telespectatori, cifrele de audiență stau dovadă – subiecte tabloide, minore, trecând sub tăcere temele majore, de interes public imediat, temele culturale, de dezbatere, de formare. Emisiuni cu tradiție și audiență sau care și-au căpătat notorietate și recunoaștere publică au fost scoase din grilă sau ciuntite.

Instituția a fost invadată – în ciuda afirmațiilor privind lipsa banilor – de personaje care nu au altă calitate decât de a fi apropiate de actuala PDG. În acest timp, jurnaliști de valoare ai TVR sunt puși pe linie moartă, doar pentru că-și fac meseria cu onestitate, deranjând actuala putere fiindcă nu pot fi „controlați”.

Deși există de mai bine de o lună un nou Consiliu de Administrație, PDG a decis să prelungească până la sfârșitul lunii iulie interimatele tuturor conducătorilor de structuri din TVR. În acest moment nu mai există niciun director de structură care să ocupe o funcție în urma unui concurs. Toți cei numiți sunt șantajabili și la cheremul PDG.

În aceste condiții, noi, angajați ai TVR, considerăm că misiunea TVR este periclitată. Autoritatea morală a actualului PDG este nulă după conduita, exprimarea și concepția dezvăluite de înregistrările lui Dragoș Pătraru. Ideea că jurnaliștii din TVR trebuie să fie din recunoștință servili față de putere, oricare ar fi ea, este de o gravitate extremă, pentru că afectează principiile fundamentale ale meseriei de jurnalist. Principalele calități ale unui jurnalist al televiziunii publice – obiectivitate, onestitate, profesionalism – nu doar că nu mai contează, dar riscă să creeze grave probleme la locul de muncă.

Pentru toate aceste considerente și pentru a putea spera că TVR are o șansă să-și respecte cu adevărat misiunea sa de serviciu public, solicităm demisiile doamnei Doina Gradea și a domnului Eduard Dârvariu.

În cazul în care cei doi factori de decizie nu vor recurge la acest gest de asumare a responsabilității, solicităm coaliției de guvernare să facă demersurile necesare pentru demiterea doamnei Doina Gradea din funcția de Președinte-Director General al TVR. »

Contact: Teodora Stanciu,

Președinte AZIR

This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.