Connect with us

Hi, what are you looking for?

Știri

Tolo, ultima redută picată din presa scrisă

Prin concedierea lui Cătălin Tolontan din fruntea ziarului LibertateaAZIR remarcă doborârea ultimei redute din presa scrisă, cea care reușea să fie profesionită și să se lupte cu patronii pentru independența editorială. În afară de GSP și Libertatea, până acum o lună, nu există niciun cotidian în care șeful editorial să nu stea drepți în fața patronului și să nu execute orice ordin absurd care viola principiile jurnalismului și chiar ale legislației.

Tolo s-a priceput nu doar să fie jurnalist, ci și un bun manager. Pe vremea când Gazeta Sporturilor era în curtea mogulului Dan Voiculescu, el se certa public cu patronul și reușea să fie singurul print profitabil din trust. A fost însă momit de trustul Ringiersă vină cu echipa în grădina elvețiană, cu promisiuni ferme că va fi lăsat să facă presă ca la carte. În câțiva ani, Tolontan a reușit să transforme un tabloid banal ca Libertatea în singura gazetă de investigație din presa scrisă cotidiană. Una serioasă și de luat în seamă. Până azi.

Istoricul pe scurt al conflictului zonei editoriale cu cea administrativă a început de anul trecut, dar a culminat cu concedierea redactorului-șef de la GSPCătălin Țepelin, apoi a luat avans cu închiderea ediției print fără știrea coordonatorului editorial, respectiv Cătălin Tolontan. Ba chiar a fost concediat prima oară. Ziaristul nu s-a lăsat și a demascat întreaga încercare de subordonare chiar în Libertatea, unde a arătat cum afacerile din zona pariurilor sportive sunt mai importante ca independența reporterilor. Și a șefilor, care au fost somați să predea în avans articolele legat de păcănele pentru a nu deranja clienții.

Curajul său a fost pedepsit azi, când 20% din redacție a fost pusă pe liber, în frunte cu Tolontan și doi redactori-șefi adjuncți. Și libertatea presei scrise a primit un ultim semn: . Da, punct. 

Cu tristețe, nostalgie și fireasca iritare inutilă, Asociația Ziariștilor Independenți din România constată doar execuția presei scrise, care nu poate fi trecută la fapt divers, cu toate că o vor face mulți din domeniu (aserviți de multă vreme intereselor patronilor și vor încerca demitizarea lui Tolo). Nu ajută la nimic promisiunile UE, reacțiile furibunde de fațadă ale politicienilor noștri și încurajările societății civile ce stă pe margine și nu se bagă. Doborârea ultimei redute din presa scrisă va lasă în urmă o cicatrice, dar nu va fi pedepsită de nimeni. Și nici nu ar fi legal, pentru că patronul poate concedia și angaja pe cine dorește. Moral este o vină, dar posesorii munților de bani ar trebui să caute în DEX cu ce se mănâncă. Ei sunt până la urmă chitiți pe profit, nu pe povești cavalerești cu independență, principii și corectitudine. 

AZIR emite acest comunicat pentru a nu uita ziua de 6 decembrie 2023, când presa adevărată de cotidian a fost îngropată de vie, fără nicio somație. Plictisiți de lamentările gazetarilor, patronii au vrut să pună punct acestei categorii, iar Libertatea va trece curând în online, pentru a fi doar profitabilă. Și desigur libertatea va rămâne doar un nume de site, nu o țintă la care să mai viseze jurnaliștii. Au visat destul, dar nu au bani să-și hrănească iluzia că vor mai putea vedea vreodată un ziar pe hârtie care să fie controlat doar de ei. Așadar, adio, Libertatea! Adio de fapt presei scrise independente.

Author

Scris de

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Știri

The Association of European Journalists (AEJ) strongly condemns the ongoing verbal assaults by government officials in Slovakia against journalists from the public broadcaster Radio...

Știri

Asociația Ziariștilor Independenți din România(AZIR) – secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni(AEJ), cu sediul la Bruxelles – a aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la...

Copyright © 2022 AZIR