AZIR, secția română a AEJ, a sărbătorit ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂȚII PRESEI, 03 mai 2020, printr-o dezbatere cu jurnaliști din presa scrisă și audiovizuală, cu profesori și studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, instituție cu care AZIR a încheiat un protocol de colaborare semnat de prof. univ. Antonio Momoc, decanul Facultății.
Dezbaterea s-a desfășurat on-line și a avut ca temă:
„AZIR în vreme de criză – provocări, idei, proiecte”.
S-au adunat, în timpul dezbaterii, multe idei, s-au prezentat diverse situații referitoare la temă.
Două concluzii s-au conturat la sfârșitul întâlnirii (ele ar putea deveni subiecte de discuție și la congresul anual AEJ):
1. Cum presa va juca un rol cheie și în perioada post pandemică, jurnaliștii ar trebui să se ajute reciproc și să fie siguri că își îndeplinesc rolul lor de informare a publicului în mod profesional, respingând, printr-o atitudine fermă, practicile unor jurnaliști care difuzează știri false.
2. Ca jurnaliști europeni, trebuie să cerem Parlamentului European să sprijine breasla noastră – afectată vizibil în această perioadă de criză de intervențiile politicului în desfășurarea actului jurnalistic – printr-o modalitate neintermediată de guvernele țărilor respective.
Vă supunem atenției câteva secvențe din intervențiile participanților la dezbaterea amintită, moderată de Oana-Georgiana Enăchescu, președinte AZIR, și Cătălin-Teodor Dogaru, secretar AZIR:
Ionuț Ceaușescu observă că în desfășurarea unui interviu nici reporterul și nici interlocutorul (asistentă medicală, voluntar SMURD, revenită în țară din Milano) nu purtau mască sau mănuși și nici nu păstrau distanța sanitară. Cine greșește: jurnalistul sau doamna asistentă? Interviul a avut mii de vizualizări pe Facebook. Ce semnale dăm noi ca jurnaliști? La polul opus, Adelin Petrișor realizează reportaje de la Suceava, în echipament de protecție.
Cristi Franț răspunde: „Noi nu dăm semnale. Jurnaliștii nu sunt persoane publice. Să fii formator de opinie e una, să dai semnale e alta. Nu suntem miniștri și nici specialiști în medicină. Să nu încălcăm legea! Lucrul acesta este important, oricine am fi. Reporterul fără mască dă credibilitate prin imaginea pe care o are la TV. Dacă își pune mască, ce rost mai are să apară vizual? Poate fi doar o voce din off. Nu a greșit colega reporter și nici nu s-a încălcat legea.
Raluca Brumariu: „Adelin Petrișor a stat 14 zile în izolare. Președintele țării, fără mască, a păstrat distanța la conferința de presă. Nu sunt de acord cu prezența măștii. Ea duce la lipsa credibilității”.
Corina Ruja: La câțiva km de Tg Mureș, există o comună aflată în carantină. Primar, asistentă medicală, medic de familie – toată comunitatea este în carantină și nu se discută despre lucrurile acestea . În județul Mureș, cazurile nu sunt raportate oficial. Cazul vânzătoarei de la Lidl a fost anunțat după trei săptămâni de la îmbolnăvire. Unde e vigilența jurnalistului? Sunt foarte importante informațiile pe care noi le dăm, e important ca informațiile să ajungă la noi în timp real. Dacă modificăm mesajul, nu știu spre ce ne îndreptăm.”
Jela Despois: „ Îi felicit pe toți ziariștii independenți cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. Bilanțul pe ultimul an al asociației arată astfel: am putut acorda un Premiu pentru jurnalism independent Tiei Șerbănescu, am primit un număr de foarte buni ziariști de televiziune și radio ca membri. La sfârșitul lui 2019, am pierdut pe unul dintre membrii fondatori ai AZIR, extraordinarul ziarist Mihai Creangă.
Marea provocarea pentru jurnalismul actual este următoarea: presa trebuie să dea ea informații și să le caute, iar nu să aștepte să vină informațiile la ea. Jurnalismul independent trebuie să aibă spirit critic la adresa autorităților. Dar în acest moment ne aflăm de aceeași parte a baricadei, atât jurnaliștii, cât și autoritățile. Jurnaliștii să arate solidaritatea cu măsurile luate de autorități! Sunt de acord cu Ionuț și Corina Ceaușescu asupra faptului că noi, jurnaliștii, trebuie să transmitem aceste mesaje.
Adrian Moise: „Hristos a înviat! Două informații: prima referitoare la Societatea Română de Radiodifuziune. Să nu uităm că, la 1 februarie 2017, taxa RTV a fost anulată populist de Dragnea. Vă fac cunoscut faptul că au fost tăiate fonduri de zeci de milioane de lei din fondul Radio. Fac publică o informație: pentru prima dată s-a propus și a fost validat un grup de lucru în SRR, care să propună o formă complementară de bugetare a instituției. Modelul viabil și fezabil ales de acest grup de lucru este cel german. A doua chestiune se referă la Legea 504/ 2002 a legii audiovizualului și directiva europeană din 2018 care vizează zona internetului. La noi se încearcă să se dea atribuții CNA-ului în zona internetului. Am descoperit că se încearcă acreditarea cu licență a unui independent pe net care are un număr mare de vizualizări.
Felicit AZIR și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării pentru protocolul de colaborare încheiat.”
Cătălin-Teodor Dogaru: „Protocolul vine în urma unei adevărate tradiții a colaborări cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, concretizată prin susținerea de conferințe și de dialoguri de către membrii AZIR la Serile FJSC. Protocolul extinde colaborarea spre proiecte comune, idei, inițiative care să ajute comunitatea românească. Noi credem că am putea merge împreună în direcția aceasta. Ba mai mult, domnul decan Antonio Momoc a venit cu propunerea ca studenții de la FJSC să facă practică în cadrul asociației noastre, la evenimentele organizate de noi. Chiar la această primă dezbatere sunt prezenți studenți și profesori de la FJSC. Experiența anilor trecuți a dus la concluzia că putem face evenimente interesante. Studenții au pus întrebări cu sens, au fost foarte participativi în dialogurile cu membrii AZIR. Un astfel de protocol ne permite să trecem peste bariere birocratice care apar. Protocolul este semnat și parafat și are deja efecte, precum prezența despre care vorbeam, a studenților la dezbaterea noastră.”
Antonio Momoc: „Mă onorează invitația AZIR. E o colaborare îndelungată, cu evenimente și parteneriate și la Serile FJSC, cu facultatea noastră, de pe vremea când eram conferențiar, la începutul anilor 2000. Mă bucur că închidem o perioadă și deschidem alta, una de parteneriat cadru între cele două instituții. Țin foarte mult la această asociație, mă leagă foarte multe lucruri de ea. Vă doresc mult succes în toată activitatea! Așa cum ne-am sprijinit reciproc de-a lungul timpului, sper să o facem și de acum înainte. Mulțumiri și doamnei Teodora Stanciu și doamnei Doina Jela. Unul dintre motivele acestui parteneriat – am insistat pe el – este practica studenților. Cei care activați în instituții media să deschideți o ușă studenților în această perioadă complicată! Nu știm cum se va desfășura realmente practica lor, în perioada pandemiei. Știm că școala e închisă până în septembrie, dar că atelierele, workshopurile se pot derula la distanță. Acestea sunt informațiile de până acum. Dacă anumite redacții au deschidere, putem trimite studenții pe perioada verii.
În privința temei dezbaterii, mi s-au părut interesante intervențiile Doinei Jela și a lui Adrian Moise, de care mă leagă o veche prietenie, despre CNA-ul internetului, teoria conspirației. Pe internet și rețele de socializare oamenii sunt frustrați. Acolo lucrurile sunt efervescente cu privire la ce se va întâmpla după 15 mai. Știrile false și dezinformarea pe internet sunt pe primul plan. Cum aceste știri false subminează instituțiile democrației liberale și ale UE din care facem parte, vă propun ca, împreună, să avem poziționări și preocupări de combatere a fake-news, de educație la nivel universitar și preuniversitar. Putem dezvolta proiecte comune în acest sens.
Recent, guvernul a dat o decizie de sprijin de la stat cu bani pentru perioada pandemică. Unii interpretează ca mită, în an electoral, alții au îmbrățișat ideea și au asumat acest ajutor din partea statului. Merită să discutăm. Radioul și Televiziunea au refuzat să primească banii. Eu nu îl văd ca pe un sprijin.
Mihai Rădulescu Noi, la Televiziunea Română, am lucrat în ture, ca mai toate televiziunile, cam de o săptămână sau două. Erau două schimburi și un al treilea stătea acasă ca backup. Ideea era să nu se intersecteze prea mulți oameni. Se intră pe o listă anunțată cu o zi înainte. Nici reporterii de pe teren nu interacționează cu cei din redacție. Jurnalele sunt pline de subiecte despre pandemie. După gustul meu sunt prea pline. Aș fi vrut să mai ieșim din povestea asta pentru câteva alte știri. Am văzut că a fost un mimetism general. Peste tot televiziunile acordă subiectului pandemiei spațiu integral, cap-coadă, jurnale întregi. A fost supradoză. Eu cred că și alte subiecte puteau fi atinse.
Antonio Momoc: Este prea mult, dar cum se pot face știri despre altceva în perioada asta? Care ar fi soluția tehnică și medicală?
Mihai Rădulescu: Soluția este una de păstrare a sănătății noastre psihice. Poți să mai dai două-trei știri și cu alte subiecte, una externă de exemplu. Eu am dat o știre despre transplantatul de ficat de la Fundeni. Nimeni nu a acoperit acest subiect. Nu mi se pare normal să basculăm într-o extremă sau alta. Există subiecte care corespund cu agenda publicului. Dar nu e normal ca buletinul de știri să fie pe un singur subiect timp de două luni. Sunt și alte subiecte.
Teodora Stanciu: Știrile tale sunt foarte variate, aduc bogăție de informație, iar felul în care le ordonezi este foarte bun. În schimb la o televiziune privată (nu are importanță numele) aproape toate emisiunile erau numai despre pandemie.
Mihai Rădulescu: Interesul prioritar este pe această problemă, a pandemiei. Dai știri în proporție de 90%. Dar nu poți să dai 10% știri cu alte subiecte? Multe dintre știri nu oferă informații utile, ci doar o contabilizare seacă a unor victime. Asta e presă? Doar contabilizare? Încă două cazuri, încă cinci cazuri? După o săptămână, era de-ajuns un bilanț general și nu mai spuneam de unde provin victimele etc.
Doina Jela: Nu sunt de acord cu Mihai. Ca om de televiziune trebuie să fie exasperat de monotonia asta. Dar a fost spațiu și pentru Coreea de Nord și pentru atacurile pe care Rusia le proferează când împotriva Finlandei, când împotriva Cehiei. Mai grav decât orice este că răul se banalizează periculos de repede. Ne-am obișnuit cu boala, cu pandemia, iar când va scăpa din frâu, naiba ne ia pe toți! Cred că știrile trebuie mai bine structurate, cu dezbateri mai multe decât câte-un invitat-mafaldă care să joace rolul de cap-limpede. Cred că este foarte bine să nu pierdem din vedere că, acum, pandemia este problema. Nu se discută numai despre morți. Ci și ce va fi cu economia după, ce soluții se pot găsi, despre inventivitatea producătorilor etc.
Mihai Rădulescu: Discuția este dacă dai 90-95 % știri despre pandemie sau 100%, cum sunt cele mai multe jurnale, de două luni încoace. Nu mai există și altceva? E o tară pe care eu o observ, ori de câte ori apare câte un scandal. Ca în exemplul cu Caracal: televiziunile dau fuga și dezvoltă pe toate edițiile acest subiect.
Radu Creangă (Paris): Și la Paris, marea majoritate a populației este foarte preocupată. Perioada rezervată pandemiei în jurnalul televizat este la fel de mare ca și în România. Modalitățile sunt diferite. Nu timpul acordat diferă. La Digi sunt câteva analize, după care urmează niște reportaje secundare. În Franța există multe dezbateri. Au fost două modalități diferite. În Franța populația a fost asigurată că nu există o primejdie directă, pentru că guvernul a luat măsurile necesare, că nu va urma o criză, că nu vor urma situații ce vor pune în pericol populația mai mult decât o face virusul acum, că nu vor exista crize economice majore, schimbări majore. Tactica guvernului francez a fost de a asigura că situația este sub control. Chiar și când nu a fost cazul. Dar ceea ce s-a transmis a fost această asigurare. În mass media, această linie a fost urmată. Puține posturi sau emisiuni au criticat strategia guvernamentală. A existat mai degrabă o solidaritate națională și o dorință de a trece cât mai bine împreună prin această situație. O solidaritate și o încredere în persoanele care își asumau rolurile. Din punctul acesta de vedere, în România, cele mai mici măsuri luate au fost de la început criticate, atacate.
Oana-Georgiana Enăchescu: Cum intrați în posesia informațiilor? Este greu să faceți rost de ele?
Ovidiu Jelea: Sunt student la Jurnalism. Am lucrat la Prima TV. Acum colaborez cu Canal 33. În această perioadă nu am lucrat în televiziune. M-am retras din București. Am urmărit însă ce s-a întâmplat la televiziune. La început am urmărit cu atenție. Din perioada când știrile au devenit doar statistică, am abandonat să urmăresc constant. Și mi-am ales câteva surse de informare precise, pentru că mediul devenise toxic. Câțiva formatori de opinie de pe Facebook, pentru că ei urmăreau tot ce se întâmplă, ca Lucian Mândruță, apoi câțiva politicieni și buletinele de știri de seară de la DIGI. A fost prea mult de partea pandemiei. Au lipsit întrebările și lucrurile esențiale, precum evitarea parcurilor sau reducerea mijloacelor de transport, folosirea măștilor într-o activitate sportivă care este dăunătoare sănătății.
Cătălin-Teodor Cătălin: Nimeni nu se gândește ce va fi după 15 mai. Toată tensiunea acumulată acum se va revărsa. Dispare virusul? Putem să ieșim? Este totul în regulă? Mihai are dreptate. Eu mă uit și la CNN și parcă nu este același stil.
Mihai Rădulescu: Eu cred că e vorba e un confort al ziaristului. E mai ușor să dai niște cifre. Ți se servesc. Nu le cauți. Le dă Comitetul de urgență. Tu doar le redifuzezi, ești un retransmițător. E mai comod așa, decât să faci o investigație despre efectele măștii.
Raluca Brumariu: Trebuie să ne punem și în locul celor care sunt cei mai afectați de pandemie. Eu am un băiat care trebuie să susțină bacalaureatul. Este într-un stres nemaipomenit. Lecții online nu a făcut. Este o situație cumplită pentru elevi. Data bacalaureatului s-a păstrat aceeași. Se discută foarte puțin despre elevii din anii terminali. Problema a fost greșit abordată. Nu este dezbătută. Nici transportul elevilor în sălile de examen nu este clar. Vor fi multe probleme care vor exploda după 15 mai. Ar fi bine să fie discutate de acum, nu să așteptăm să se ivească, ci să găsim noi soluții!
Alina-Ioana Vasiliu: Ce urmărim cu toții? Presa centrală. Atunci când știrile se concentrează pe pandemie și intervine o suprasaturație de asemenea știri, telespectatorul renunță la televiziunile serioase și se îndreaptă către cele care oferă altceva: fake news, propagandă politică. Unele subiecte nu sunt abordate: eu nu-mi dau seama dacă datele comunicate public sunt corecte sau nu. Corina spunea că unele date sunt ascunse.
Ionuț Ceaușescu: Datele pe care le-am obținut sunt din surse autorizate, care falsifică.
Alina-Ioana Vasiliu: Libertatea de informare este cam cenzurată. Sau autocenzurată, când jurnalistul nu verifică datele comunicate sau nu verifică cheltuirea banilor publici în această perioadă. Nu se văd curentele de opinie. Mie nu mi se pare că se instaurează panica. Dimpotrivă, oamenii discută despre exagerările de la televiziune, despre declarațiile false legate de decese. Nu ne dăm seama cât de puternic este acest curent de opinie.
Cristi Franț: Cum ai putea să verifici în spital? Singurul care are drept de comunicare este Grupul de Comunicare Strategică. Există județe unde nu e decât o voce unică în cadrul Prefecturii care, la toate întrebările, îți răspunde „Nu pot să-ți dau eu informația asta, trebuie să o ceri la Grupul de Comunicare Strategică”. Acest grup nu comunică direct cu jurnaliștii, ci doar prin intermediul biroului de presă al Guvernului. Dacă trimiți vreo solicitare, nu ți se răspunde. Deci nu ai cum să verifici. Dacă ai o sursă în DSP, la Morgă, la Spital, e perfect! Jurnaliștii nu au libertate de mișcare. Dacă nu ai sursa respectivă, nici nu știi unde să te duci la familiile victimelor.
Alina-Ioana Vasiliu: Dar dacă afli o asemenea informație, ca cea obținută de Corina, ai voie să o faci publică?
Mihai Rădulescu: Vă dau o statistică din care o să vedeți că stăm mult mai bine decât alții. Am intrat într-o conferință cu 10 ziariști din țările sud-est europene. Și, din fericire, la noi poți să dai asemenea știri, fără să fii arestat. Majoritatea aveau situații mai grele decât la noi, din punctul de vedere al libertății presei. În Muntenegru, un om a făcut trei zile de închisoare pentru că a scris pe Facebook, nu în presa main, că guvernul ascunde numărul real de infectări. În Albania și Kosovo nu mai există print-media, nu mai există ziare de niciun fel. Premierul albanez i-a numit coșuri de gunoi pe jurnaliști și a înregistrat un mesaj pe telefon care spune „Spălați-vă pe mâini, nu ieșiți din casă, feriți-vă de mass-media”. Bosnia Herțegovina și Bulgaria au introdus amenzi false. Două persoane au plătit amenzi pentru comentarii pe Facebook. În Bulgaria s-a revenit ulterior asupra măsurii. În Croația a fost o tentativă de promulgare a unei legi care permitea autorităților să urmărească telefoanele mobile în autoizolare. A căzut sub presiunea publică. În Republica Moldova, CNA-ul a decis inițial că media are voie să publice doar poziții oficiale legate de pandemie și era interzis să difuzezi opinia experților, dacă era critică și nu erau de acord cu măsurile luate de autorități. Organizațiile media au făcut presiune și s-a revocat această măsură. Dar a rămas prevederea legată de conferințele de presă unde jurnaliștii pot pune întrebări doar dacă dau înainte întrebările. În Serbia e cel mai rău: se urmăresc telefoanele mobile, mai ales cele cu numere italiene. Au fost câteva arestări ale unor ziariști, pe motiv de răspândire a panicii. Noi stăm cel mai bine. Se vede și în raportul organizației „Reporteri fără frontiere”, în care România este pe locul 48 (același), dar e cel mai bun în raport cu țările din regiune.
Diana Vrabie (Bălți): Premierul Republicii Moldova a felicitat astăzi jurnaliștii, în contextul în care a încercat să sublinieze că accesul la informație este mai larg decât oricând și solicitând reanimarea instinctului adevărului pentru a distinge bine hotarul dintre adevăr și minciună. Această declarație o face la câteva zile după ce a refuzat cu vehemență să ofere un interviu „Ziarului de gardă”, una dintre cele mai corecte publicații care fac jurnalism de investigație de calitate, sub motivul că nu este o presă de impact, adică nu este aservită puterii. Mass media a fost, este și va rămâne aservită clanurilor politice, în Republica Moldova, clanuri care erau până anul trecut 3: clanul Plahotniuc, substituit abil, clanul Dodon, clanul Ghimpu. Cei care au încercat să facă jurnalism liber au suportat dosare penale, Ghenadie Preda are 8 de pe vremea lui Plahotniuc. Nerezistând, a plecat din țară.
Referindu-mă la această perioadă de pandemie, lumea este derutată, mai ales studenții care, ca și elevii, nu vor mai intra în sălile de curs anul acesta. Doar clasele terminale vor susține bacalaureatul, dar nu este nimic clar în privința organizării lui. Eu m-am cam săturat de toate aceste știri contabilizate și eronate, pentru că așa a fost la noi. De la un medic legist din orașul Soroca, oraș în carantină, știu că datele au fost absolut nerealiste. A existat și un scandal: o pacientă, contaminată în spital, la externare nu a fost verificată și a contaminat toată familia și o bună parte din comunitate. A revenit în spital și a reușit să propună un film cu realitatea din spitalele din Soroca, acuzând guvernarea că prezintă date eronate despre ceea ce se întâmplă acolo. Autoritățile au înțeles de aici că trebuie să monitorizeze drastic declarațiile medicilor. În „Ziarul de gardă” există o rubrică „Stop fals”, un fel de cronică a dezinformării. Un medic de gardă a mărturisit acolo că au fost amenințați cu disponibilizări și dosare penale pentru dezvăluirea culiselor. Medicii nu sunt protejați, contaminările se fac mai ales în spitale.
Acum, cazul extrem de mediatizat despre medicii din România veniți în trei centre Cahul, Chișinău și Bălți. Plicul de 1000 de dolari pentru medicii din Bălți oferiți de primarul Renato Usatîi a fost un scandal. A doua zi, plicurile au fost returnate unei reprezentante a primăriei, cu motivul că medicii au venit voluntari și au cerut ca banii să fie transferați primăriei.
Ionuț Ceaușescu: Referitor la dificultatea găsirii și obținerii informațiilor chiar oficiale, sunt limitări. S-a creat un sistem în care noi, ca jurnaliști, trebuie să preluăm și să difuzăm doar informațiile oficiale. A devenit o practică. Ce ne facem după ce se termină această criză?
Referitor la știri cu ale subiecte, vă semnalez cazul cu aeroportul de la Cluj. Nimeni nu a făcut o investigație până la capăt pentru a dezvălui cine a fost în spatele deciziei. E clar că a avut acordul celor mai înalte foruri din România. În Târgu Mureș, acum două nopți, au plecat 5 autocare în Slovenia cu muncitori zilieri, din centrul orașului. Nimeni nu a știut, am aflat a doua zi. Cu ce aprobări?
Oana-Georgiana Enăchescu: După această criză, credeți că publicul va mai delega informarea sa unor formatori de opinie?
Romina Surugiu (Prof. univ. la FJSC): Pe mine m-au interesat modul practic cum se organizează acum conferințele de presă și finanțarea presei printr-un artificiu, pentru că se plătește promovarea mesajelor oficiale.
Mihai Rădulescu: În Macedonia se acordă sprijin financiar: 50% din cheltuielile sociale ale companiilor media sunt acoperite de la buget. O modalitate de cumpărare a presei, ascunsă sub titlul de susținere a presei pe perioada crizei.
Adrian-Valentin Moise: Brîndușa a participat la o întâlnire legată de „sprijinul” pe care guvernul l-a dat acordat presei locale. Am prieteni în presa locală care spun că traversează o perioadă grea, dar nu vor să facă compromisuri legate de politica editorială.
Mădălina Moraru (FJSC): Eu sunt preocupată de business și publicitate. Lucrez la o cercetare în industrie. Ce se întâmplă în relațiile cu clienții, cum s-a schimbat modul de interrelaționare. La Facultate trebuie să căutăm noi modalități de interactivitate cu studenții. Timpul se comprimă foarte mult.
Alina-Ioana Vasiliu: Finanțarea anunțurilor de interes public e ceva salutar. Presa din Constanța e foarte fărâmițată. E finanțată de autoritățile locale prin contracte dubioase. Nu există contracte private. După criză, situația va fi și mai grea.
Antonio Momoc: Presa locală avea probleme și înainte. Criza va rostogoli această situație. Va fi cruntă. Nu vorbim de presă de calitate, de presa de investigație. Suportul financiar ridică întrebări: când vine, în ce context și sub ce formă? Una e să acorzi bani într-o formă directă, printr-o Ordonanță de Urgență, altceva e să acorzi o serie de facilități fiscale în chip de suport fiscal, care să țină cont de anumite contribuții, de context. Anul acesta, cu și fără pandemie, este an electoral. Vin alegerile. Cum au fost împărțiți acei bani? A fost o fundamentare? Au fost invitate facultățile de profil sau toate asociațiile de jurnaliști sau societatea civilă? Problema nu este de a nu sprijini presa, ci cum o faci, în ce context, cine stabilește cuantumul, ce criterii se respectă. Mie și facultății în numele căreia pot vorbi lucrurile acestea ne ridică multe semne de întrebare.
Adrian-Valentin Moise: Asociațiile din media nu au fost întrebate. Sindicatele nu au fost consultate.
Cristi Franț: Eu aș fi preferat să primesc de la statul român acces liber la Registrul Comerțului, foarte important pentru anchetele jurnalistice. Aș fi preferat să am acces liber la Monitorul Oficial, pe care nu îl pot vedea decât într-o formă obraznic de nesimțită și sfidătoare. Aș fi preferat să aplice memorandumul aprobat în noiembrie 2016 de guvern. Să nu aștept 60 de zile de la instituțiile publice să-mi dea informațiile solicitate pe legea 544. Sau să dea niște avocați din oficiu pentru jurnaliștii „bubuiți” cu procese. Și astfel nu mai vorbeam de mită sau cumpărare.
Mihai Rădulescu: Toată societatea trebuia susținută. În Italia, o fostă colegă jurnalistă este traducător autorizat. Ea a primit deja cei 600 de euro promiși de guvernul italian pe prima lună de epidemie pentru meseriile liberale care au rămas fără activitate. Ea făcea traduceri pentru tribunal, tribunalele s-au închis și mulți ca ea au rămas fără job. Au primit ajutorul financiar de 600 de euro vreo 4.000.000 de italieni. E o reacție rapidă. La noi încă se discută.
Cristi Franț: Banii nu sunt dați jurnaliștilor, ci trusturilor de media. Ar fi trebuit să meargă către asociațiile profesionale, pentru că acolo sunt ziariștii adevărați. Ca AZIR.
Antonio Momoc: La discuțiile cu Guvernul, s-au dus reprezentanții patronatelor, nu asociațiile.
Adrian-Valentin Moise: Banii pentru trusturi vor fi mai mulți decât pentru toată presa locală al un loc.
Mihai Rădulescu: Mentalitatea de presă a suferit în zilele de criză, de pandemie anumite modificări. Eram rezistenți la autocenzură, acum, în jurul nostru, jurnaliștii au plătit chiar cu închisoare curajul de a comenta critic pe Facebook, nu în presa mainstream. La noi, nu au existat comentarii critice, nu ne-a impus-o cineva, nu au fost legi care să spună că nu ai voie să critici purtarea măștii. Dar oamenii, din spirit patriotic și responsabil, au înțeles că nu e cazul să critice măsurile, ca nu cumva să alimenteze panica ș.a.m.d. Mentalitatea aceasta a avut de suferit și am abordat mai prietenos toate măsurile autorităților. Ce se va întâmpla în continuare?
Ionuț Ceaușescu: Un automatism, o obișnuință. Va fi curentul de opinie fals, acela că după 15 mai ne eliberăm.
Radu Creangă: Pentru că ne-am propus să vorbim și despre proiecte, eu vă supun atenției faptul că se împlinesc 30 de ani de la Piața Universității. Romulus Cristea, ziarist la „România Liberă” a decedat. A fost prezent la toate manifestările din Piața Universității. Vă propun o dezbatere, tot on-line, „Piața Universității – 30 de ani”.
Oana-Georgiana Enăchescu: Reținem propunerea și poate vom face dezbaterea chiar pe 13 iunie 2020.
Lorena Mihăilă (studentă FJSC): M-am adaptat greu la Facultatea on-line. E greu să înțeleg ceea ce profesorii încearcă să ne explice în lecțiile on-line. Când eram în sala de curs mă simțeam studentă. De acasă, mă simt ca în liceu. Iar comunicarea e mai dificilă.
Oana-Georgiana Enăchescu: Cred că toți am simțit că e mai greu să comunicăm, deși folosim din plin mijloace de socializare
Mihai Rădulescu: Mulțumim lui Cătălin și Oanei pentru această inițiativă.
Antonio Momoc: Mulțumesc studenților că au răspuns invitației de pe rețelele de socializare de a participa la această întâlnire. Acordul inițiat cu AZIR este un lucru îmbucurător. Aș vrea să punctez că, în condițiile acestea dezavantajoase, totuși putem comunica la distanță. La fel se petrece și cu orele de la Facultate. Ne-am dori cu toții să fim în amfiteatre. Pentru profesori a fost și mai complicat decât pentru studenți. Din păcate, fiecare generație trebuie să treacă printr-o dramă precum a studenților. Una din fetele mele va intra la școală anul viitor și îmi spune că e pregătită cu masca de protecție și cu mănuși. Speră ca școala să fie în clase. Îi înțeleg pe studenți. Dar curentul de opinie al oamenilor educați care au înțeles dificultatea cu acest virus este de a nu participa la ore, în contextul actual. Majoritatea studenților spune că nu participă, având în vedere riscurile. E un curent de opinie în online care susține că, după 15 mai, putem să facem ce vrem. Mi-este teamă că nu se vor respecta măsurile, pentru că noi le privim doar ca recomandări, nu le mai luăm în seamă. Restricțiile sunt, oricum, respectate foarte greu. Din punctul meu de vedere, după 15 mai nu trebuie să ne aruncăm cu capul înainte. Întoarcerea la viața de dinainte nu va fi posibilă. Presa mainstream, responsabilă, independentă, care înțelege să lucreze în serviciul public, trebuie să facă mai clar lucrul acesta, apropo de bulele din online, de hatespeech-ul și de ura din insulele din online. Să facem mai clar faptul că riscurile sunt majore, dacă ne apucăm să transformăm totul într-o petrecere sau în proteste împotriva tuturor care ne-au mințit și au inventat virusuri sau le-au fabricat. După opinia mea, tocmai această drama s-a încercat a fi evitată. Nu-mi dau seama dacă este un curent de opinie stimulat de cineva sau chiar oamenii s-au săturat să stea în casă. Înțeleg drama prin care trec, dar riscurile sunt mult mai mari. De aceea trebuie să dăm credit autorităților medicale. Presa responsabilă ar trebui să vorbească mai mult despre asta. Îmi pare rău de cursurile din amfiteatre. Dar vă propun să așteptăm până vom avea certitudinea că nu riscăm viețile noastre și ale celor dragi.
Oana-Georgiana Enăchescu: Suntem la finalul dezbaterii. Vă mulțumim tuturor! Astăzi, de Ziua Mondială a Libertății Presei, să ne considerăm încă liberi că putem vorbi aici, că ne putem întâlni on-line, că putem vorbi despre problemele noastre, că putem avea spirit critic, că ne putem proiecta activitate.
Author
